Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Momentul adevărului. Ce a spus Marius Şumudică despre faptul că şi-a înjurat fotbaliştii de la Rapid

Momentul adevărului. Ce a spus Marius Şumudică despre faptul că şi-a înjurat fotbaliştii de la Rapid

Momentul adevărului. Ce a spus Marius Şumudică despre faptul că şi-a înjurat fotbaliştii de la Rapid
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Imediat după victoria înregistrată în partida Rapid București – Universitatea Craiova 1-0, Marius Șumudică (53 de ani) a vorbit despre presupusele conflicte care ar fi existat în vestiarul giuleștenilor în ultima perioadă.

Experimentatul antrenor i-a asigurat pe reporteri că are o relație de minune cu fotbaliștii și că atomsfera din vestiar este una bună.

Marius Șumudică se mândrește cu atmosfera pe care a creat-o în vestiarul Rapidului: „Eu mă ocup!”

Mai multe informații care au circulat în ultima perioadă au sugerat că în vestiarul Rapidului nu este chiar cea mai frumoasă atmosferă. Pe scurt, s-a vehiculat că Marius Șumudică ar fi avut un dialog aprins cu mijlocașul Xian Emmers, în timpul unui antrenament, după care, despre același Șumudică s-a scris că a intrat într-un conflict cu portarul Benjamin Siegrist, care ar urma să plece la Genoa.

Pe lângă episoadele menționate mai sus, în Giulești a mai existat și cazul Aaron Boupendza, care a fost deja exclus din lot, însă din cauza unei neînțelegeri pe care fotbalistul a avut-o cu cei din conducere.

Lucrurile s-au mai calmat la Rapid, sâmbătă seară, 25 ianuarie, după ce echipa a obținut o victorie importantă, scor 1-0 cu Universitatea Craiova în Giulești.

După acest meci, Marius Șumudică i-a asigurat pe reporteri că atmosfera din vestiar este una bună și totodată a infirmat conflictele verbale despre care s-a scris în ultima perioadă:

Eu v-am mai spus, au fost foarte multe știri eronate. S-a văzut pe teren, toți care au intrat și-au dorit să câștige. Toată lumea a cântat în vestiar. De atmosferă mă ocup eu și încă o dată am demonstrat că jucătorii mă pot iubi și că niciodată nu i-am înjurat, așa cum s-a mai scris prin ziare”, a declarat Marius Șumudică, la DigiSport.

Fanii rapidiști pot răsufla ușurați: echipa a urcat pe loc de play-off și s-a apropiat la doar 3 puncte de podium

Victoria obținută de Rapid sâmbătă seară a fost una extrem de importantă, deoarece a venit în fața unei potențiale contracandidate în lupta pentru titlu.

Rapid a urcat pe locul 6 în Superliga, cu 35 de puncte, la doar un punct în spatele CFR-ului și Unveristății Craiova, care au câte 36 de puncte. În schimb, Dinamo București, prima formație de pe podium, are 38 de puncte, tot atâtea câte are și FCSB, ocupanta locului secund.

Lider în Superliga este în continuare Universitatea Cluj, cu 41 de puncte. Așadar, succesul înregistrat în fața Universității Craiova pare că a introdus-o pe Rapid din nou în lupta pentru titlu.

Marius Șumudică ne-a spus (n.r. – în vestiar, după meci) că e mândru de noi și că vom ajunge departe cu atitudinea asta. Nu este nimic sigur în momentul de față, se joacă până în ultima etapă și după vom vedea ce va fi când va începe play-off-ul”, a declarat Cristi Manea, după victoria cu Universitatea Craiova.

În etapa 24 din Superliga, Rapid va avea un nou duel de foc, chiar pe terenul liderului Universitatea Cluj. Partida e programată pe 1 februarie 2025, de la ora 20:00.